Stiri

Ziarul de Valcea->Impact->„Fenomen meteo“ cu miros de sodă   
„Fenomen meteo“ cu miros de sodă


În timp ce Daniela Ştefoane de la Mediu taie frunza la câini, Râmnicul a fost paralizat de un:

„Fenomen meteo“ cu miros de sodă

În dimineaţa zilei de miercuri, 28 iulie, am fost sunaţi la redacţie de mai mulţi cetăţeni, care s-au arătat foarte îngrijoraţi de faptul că timp de câteva ore Râmnicul a fost acoperit de o ceaţă densă. Râmnicenii respectivi ne-au rugat să ne interesăm care este cauza acestui fenomen şi a „aerului greu de respirat“. Unul dintre aceştia ne-a spus chiar că: „Vă spun sincer că de 20 de ani nu s-a mai întâmplat aşa ceva.

Ultima dată când cerul era acoperit de o astfel de ceaţă în mijlocul lunii iulie a fost vorba de fapt despre anumite probleme la Uzinele Sodice Govora“. Într-adevăr am putut constata şi noi că în dimineaţa respectivă, timp de câteva ore cartierul Goranu şi Dealul Capela nu au mai putut fi distinse. O ceaţă albă, groasă, „de o tăiai cu cuţitul“ acoperise zonele respective. Prima instituţie la care am apelat a fost Agenţia pentru Protecţie Mediului.

De-aici ni s-a spus că nu se ştie despre ce este vorba, dar că vom primi un comunicat de presă lămuritor. La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu ajunsese nici o informare referitoare la o posibilă deteriorare a calităţii aerului în Râmnicu Vâlcea. Nici Instituţia Prefectului nu avea informaţii referitoare la ceaţa densă şi mirositoare, care a persistat ore bune deasupra municipiului. Directoarea Daniela Ştefoane, şefa Gărzii de Mediu Vâlcea, nu a putut să fie găsită, fiind probabil la nişte controale „comandate“ politic.


Într-un târziu am primit un comunicat liniştitor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului:


„Vă informăm că măsurătorile efectuate la staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului Vl. 1, situată pe Platforma Chimică, nu indică depăşiri ale valorilor limită admise ale indicatorilor de calitate aer în ultimelor 24 de ore. De asemenea, vă precizăm că pe fluxul zilnic de informaţii, transmis de agenţii economici de pe Platforma Chimică către Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită admise ale indicatorilor de calitate automonitorizaţi. Fenomenul de ceaţă apărut în Rm. Vâlcea în dimineaţa zilei de 28.07.2010 s-a datorat inversiunii termice, fenomen specific zonelor depresionare în perioadele de scădere bruscă a temperaturilor.“ Neoficial am aflat că la respectivul fenomen „meteo“ a contribuit şi societatea USG de pe platforma chimică. (N.T.)



by ZiarulDeValcea, Wednesday, 28 July 2010 18:29, Comentarii(6)
Comentarii

30 Jul 2010
Bai ce s-a nasolit Stefoane!!! Fata fa ceva, ia-ti un amant tanar, du-te la aerobic, la parafango ! O sa ajungi cat dulapul!

29 Jul 2010
stefoane minte mai tare decat romca , astia doi ne mint ca pe niste curve ! cand nu ai curajul sa recunosti o gresesala, un accident , o fapta, inseamna ca vrei sa salvezi o situatie destul de grava , incercand in acest mod sa o ascunzi, cred ca ieri ,in ramnic a avut loc o poluare grava pe care autoritatile locale au incercat si incearca sa o tina ascunsa, spun asta pt ca acel nor chimic aflat deasipra orasului eu unul l am sezizat la ora 6 dimineata , orasul nu se vedea , ochii ma usturau si simteam un miros intepator ( asta spun ei ca e ceata ) niste gainari ordinari, conduc acest oras , o sa murim intr o buna zi ca niste sobolani din cauza acestopr poluari ale orasului, cred ca incurand devenim capitala tari dpdv al persoanelor nasute cu handicap !

29 Jul 2010
nu cred ca are cineva ceva cu nici o societate deepe platforma chimica, in clin sa cred ca poluarea de ieri dimineate provenea de la USG, pt dela oltchim nu avea de unde , oltchimul la ora actuala face clisma la tucale si nu poate polua in asa masura cum a fopst ieri ! in ce o priveste pe madam STEFOANE, e dusa cu pluta , dumneaei afirma ieri dimineata in jurul orei 10 , ca nu are cunostinta despre nici o poluare , ca nu a fost sezizata, despre asa ceva si ca va transmite mai departe acea situatie unei alte instituti dotata cu un laborator , care sa se deplaseze in zona si sa faca masuratori ! doamna asta cu aliura de bucatareasa ar face bine sa se lase de bucataria asta a mediului si sa faca ea ce stie mai bine ! nu vreau ca ramniceni sa moara ca niste sobolani , din cauza unor oameni indolenti precum STEFOANE !

29 Jul 2010
felicitari pt articol ! un asemenea nor chimic a mai fost deasupra ramnicului acum mai bine de 30 de ani , in epoca poltoraschi ! stefane e pierduta in ceata atunci cand afirma ca ieri dimineata a fost ceata si nu poluare chimica, dar ce sa i ceri , despre fenomenul de ceta se invata in sc generala , la geografie , dar cred ca tov stefane facea bilute de rulmenti cu mucisorii din nasuc la ora de geografie si asta poate fi motivul lipsei de inteligenta in materie de fenomene ale naturii ! mai bine si ar continua activitatea din timpul orelor de geografie, mai departe (cred ca ar fi pe profit, fabrica de rulmenti dela barlad a dat faliment ) si sa lase locul unei persoane competente si interesata de mediu !

29 Jul 2010
E CLAR ! AVETI CEVA CU SODA!

28 Jul 2010
Cred ca ati gresit societatea. OLTCHIM, poate...


MKPNews ©2003-2008 mkportal.it
 


Instalare si configurare Capota WWW Service - Capota Costel Petrica - capota@gmx.net
Continutul acestui site: texte, imagini, audio si video sunt protejate prin dreptul de autor.
Copyright © 2005 SC PIRMAR SRL


MKPortal C1.2.1 ©2003-2008 mkportal.it
Page generated in 0.03398 seconds with 12 queries