Sondajele...aşa cum sunt

                                            Blestemul speranţei

Valurile… democraþei

Membrul

- Sunt membru! Sunt membru! Sunt membru!
- Ei ºi? Cu ce te încãlzeºte? îl tachina Tãsicã, unul dintre prietenii sãi.
- Mai plãteºti încã o cotizaþie? îl interpelã ºi don Felice , poetul, care nu catadixise acum douã luni sã-l laude, într-o recomandare…
- Si ce dacã, mã? V-am demonstrat cã voi intra înaintea unora, care se dau zglobii?
- Da, mã, dar la scris tu nu eºti zglobiu de loc! Nici mãcar ca ei! îl împunse ºi ºeful sãu Onel Largu…
- Hai, mãi, ºefule! Chiar aºa? Nu v-a plãcut „Un semn prea greu?“
- Da, domnule, dar acolo sunt trei stiluri! Se vede cã s-au uitat cu pixul în mânã peste ea, ºi Turl ...

Metodele tranziþiei

Nesimþiþii

Când un înþelept îþi spune cã eºti prost, trebuie sã-þi dea de gândit. Dar, când un prost îþi spune cã eºti prost, trebuie sã-l ignori. Singura problemã pe care þi-o pui este, totuºi, „de unde ºtii care-i înþeleptul ºi care-i prostul?“ Aºa gândea Giugiuc inspectorul, deunãzi, când, venit într-un control la bodega „NOTA“ de pe strada Pacific, tânãra de la Bar îºi povestea viaþa uneia la telefon.

- Bunã ziua! cu voce caldã , Giugiuc inspectorul, îºi fãcu simþitã prezenþa.

- Imediat! Luaþi loc! Imediat! îi fãcu semne fata indiferentã.

ªi, în timp ce îºi scotea actele din geantã, Nuþa, barmaniþa, se rãstea în telefon: Sã nu mã mai cauþi! Ce, eºti ºmecher? Da? Atunci dã-þi un cap în gurã! Nu-i de ajuns cã te lauzi cã-mi faci curtoazie profesionalã, doar ca sã afle Cristicul meu, ca sã-mi faci probleme? Lasã-mã în pace! Cã te spun lui tata ºi ºtii ºi tu cã nu te înghite. Ieri era gata-gata sã vinã la mine, cã nu ºtiu cine i-a ºoptit cã te þii dupã mine. ªi ºtii cã poate sã fugã. Doar a mai fãcut vreo zece inºi sã fugã… Cum, nu ºtii cum? Cu cuþitul în dinþi, cã el nu acceptã concurenþa, ca ºi statul, care pedepseºte furtul din buzunare…

Giugiuc, inspectorul, ciuli ...

Mofturi 2007

Sã trãiascã nenea Iancu! El ne-a dat prototipul moftangiului ºi, al dracului sã fie moftangiul ãsta, atât de mult s-a multiplicat încât, se pare, se aflã în fiecare din noi. Îi dai unuia fotoliul ºi abia atunci îºi aratã adevãrata faþã- de moftangiu. Pui femeia lângã alta ºi abia atunci le vezi ce moftangioaice devin. Pânã ºi copii fac mofturi. De mici. La mâncare, la joacã, pe stradã. Nu-i iei jucãria care-i place, pentru cã n-ai bani- nu de altceva ºi sã-l vezi ce „moftangiu“ se face. Brusc se aruncã în bãltoaca a mai mare…
Deunãzi, Doricã Moftojan, om isteþ din fire, doar se trage, zice el, „din spiþa grecilor aduºi sã fie mai marii peste gloata din balcani...“ a fost chemat la Buli Baºa Bãliescu. Aºa tam- nesam.
- Ce zici, mã, Doricã? Accepþi?
- Nu, domnule! Cã aºa sunt eu! Mã mulþumesc ºi cu puþin!
- Hai, mã, Doricã! Învinge-þi mândria, cã hoarda asta postrebelã are nevoie de-o mânã fermã, de socotitor!…
- Nu, domnule!…„Cã, sã vezi, cã hâr, cã mâr, cã pâr“…moftangiul din el s-a dezlãnþuit, a cerut marea cu sarea, târgul i-a reuºit ºi, iatã-l mâna dreaptã a lui Buli Baºa Bãliescu!…
ªi zilele au trecut, conturile sale se rotunjeau, burþ ...

Numãrul 174

Amarul adevãr

Nicuþ Vajin s-a trezit cu noaptea în cap, ºi, luându-ºi staful dupã el, cã, de când ai lui sunt la putere iar el s-a vãzut cãþãrat deasupra tuturor, nu se mai cãdea sã umble singur, a intrat în clubul oamenilor de afaceri. Aici, din când în când, prin osteneala patronului Gicuþ Hududoi, se organiza ºi un mic festival al glumelor bine udate cu vin bisericesc ºi mângâiate de fetele lui Vioreluþ Usturoi, peºtele din colþul strãzii, spre cetate…Concursul era în toi ºi, când îºi fãcu apariþia Nicuþ Vajin cu staful sãu, aplauzele izbucnirã deodatã, întrerupându-l din povestit tocmai pe Ionuþ Pirostrie, marele mincinos, aproape profesionist, în concepþia multora. La început Ionuþ, care avea ºi el staful sãu, alcãtuit din Drãguþ, Bãnuþ, Cãrnuþ, Lefuþ, Bãbuþ ºi Tuþ nu se supãrã, dar în momentul când Nicuþ Vajin, încurajat insistent de ai lui, Bojin, Cojin, Beijin, Manjin ºi Rajin începu sã-ºi laude partidul, pe care cu „ onor Domnul “ îl conduce chiar de la reactivarea sa, din preistoric, ce mai!, dar ºi meritele sale, Ionuþ îl interpelã sacadat ºi ironic.

Atacul

- Atenþie, la mine ! Parcã îl aud pe Coicã Petãnaº, scribãlãul de ocazie, ieºit „ moþ” în vremurile astea fãrã nici un Dumnezeu, cu toate cã acesta este des invocat de lumea bãtutã chiar de el, cã-i sfânt oricum ºi vi      revãrsatã în prostie, pretutindeni, parcã îl aud, ziceam, cum vrea sã se facã ºi el ascultat o datã…..
Pentru cã, trãind o vreme în umbra lui Rugãreanu, preluat apoi de umbra lui Pãmântescu ºi tutelat de Nelã Scârbu, Coicã Petãnaº n-a mai avut timp ca sã-ºi croiascã oarece personalitate, de fãurit nici atât….
Aºa cã, vãzându-se în fruntea bucatelor la „ Traiul Colinei”, punând la cap frânturi de reþete rãmase de la Rugãreanu, îndemnuri alogene de la Pãmântescu ºi „ atacuri” slugarnice de la Nelã Scârbu, scribãlãul se puse p etreabã. Treiºpe ºtiri „ dupã ureche” înºirate pe coloane din stânga, ºapte de la morgã, cinci despre capre vioalate, un reportaj „ din burtã” aruncat la mijloc, opt despre sporturi fãrã mizã ºi alte câteva anunþuri repetate la nesfârºit au þinut „ Traiul colinei” câþiva ani. ªi poate cã mai þineau câþiva dar ifosele lui Coicã Petãnaº au crescut imens, doar anul e ...

Lecþia de demnitate

Toamna se rãtãcise mai devreme prin oraº. Venise cu rãcoarea, binevenitã dupã atâtea luni de cãldurã toropitoare, cu aromele viilor la subsoarã venise ºi nici nu ne dãduse clipe de rãgaz, ca sã ne bucurãm. Viaþa se arãta la fel de rãcoroasã ºi gãlbejitã pentru noi, majoritatea, cei care nu ne-am îmbolnãvit, încã, de lichelism ºi politicã, dupã ureche, „ coane Fãnicã” ( sã nu-l trãdãm, totuºi, pe vãrul nostru, mai mare, Caragiale ) ca ºi toamna asta. Foarte sãracã ºi scumpã. În cãutarea zilei de mâine, în cãutarea unui spaþiu, sigur, de existenþã moralã ºi verticalã, puhoiul de oameni inundã strãzile, uitând ,parcã, sã se ºi mai salute. Suspiciunile planeazã la tot pasul, securile sunt la purtãtor, gata oricând sã fie folosite, vorbele grele aºteaptã pe buzele tuturor sã se încruciºeze, într-un cuvânt, iadul s-a mutat pe pãmânt. ªi toate încurajate de ºleahta mincinoºilor cu diplomã care, abia aºteaptã, contra unor sume fabuloase, sã despartã ( nu sã împartã) dreptatea de viaþã, adevãrul de firesc, pe fondul refrenului lansat de câþiva ani, de guriºtii vremelnic aleºi „ noi suntem la putere”…
ªi, când toate se rostogolesc de-a valma peste noi ºi ne împing în întuneric cu zâmbetul pe bu ...

Timpul, batã-l vina!

Sunase de vreo zece minute soneria, cu, mai degrabã glasul sãu dogit decât suav ºi Liliana Streche, profesoara de Limbã ºi literaturã românã nu se miºcase de pe scaun. Cosea cu sârg la un goblen pe care deja îl vânduse italianului de la grãdiniþa ºapte, unde sora sa era directoare ºi, voind sã  termine „ pãtrãþelul”, sã-l „ umple” cu aceeaºi culoare, îºi amâna plecarea la clasã. Nimeni nu se lega de ea, doar era definitivatã, avea gradul  unu ºi pe deasupra ºi cumnata directorului adjunct Canciu era….oricum, era pe …picioare, cum s-ar spune ºi-apoi nu era preºedinta Comitetului de femei creºtine ºi democrate? Nu oglindea ea, oare, tot ce are mai frumos acest partid în ºcoalã ?

ªi totuºi, cu gândurile-i înflorind pe buze a satisfacþii, dupã ce îºi terminã „ pãtrãþelul”, (ce, credeþi cã înainte?) se ridicã alene, îºi strânse aþele ºi le puse într-o pungã de plastic, nu uitã sã fumeze ºi o þigarã Kent, doar îºi permitea , ce dracu’! dupã care, luând catalogul clasei a opta D, plecã la „ orã”. Ceasul era…..ºi jumãtate, dar nu conta pentru ea. „ Amintirile din copilãrie” le predase de mii de ori ºi nu-i luau mult predarea lor. Dar, pe drum, ...

Spovedania

Mare þi-e grãdina, Doamne, dar pe cât de mare este, pe atât de pãrãginitã pare astãzi când slujbaºii tãi îºi bat joc de credinþa noastrã în tine, punând, ca ºi cei mulþi de altfel, pierduþi în deºertãciune, banul înaintea tuturor. Aveam noi nevoie de un „ altar” improvizat pe plaja cea spurcatã ?” Aveam noi nevoie de atâtea noi lãcaºuri de cult ? ªi de atâþia „ popãlãi”, cum cu ironie îi numea un foarte bun preot-profesor ( da, existã ºi preoþi, dar foarte puþini ºi lor le sãrut mâinile , pentru cã ºtiu sã-ºi apere imaginea, dar ºi crezul nostru strãmoºesc) care sunt atâþia de mulþi, cã într-o zi ne vei vedea „ talibani” ºi ne vom supune aberaþiilor lor. Nu, Doamne, nu cârtesc împotriva ta ºi a dreptei credinþe, dar nu mai este mult ºi ºarlatanii întovãrãºiþi cu ei ºi popii ( cã sunt ºi dãºtia cu ghiotura, cã „ fabricile” apãrute peste noapte produc nu se joacã- fãcând mai mult elogiul morþii nu al vieþii, speculând naivitatea celor sãraci) apar ca ciupercile dupã ploaie ( vezi Cãlugãrul arestat care a pãcãlit comunele Grãdiºtea, Livezi, Zã ...

Ministrul

Nici nu bãtuse bine gongul, care anunþa începerea festivalului „ Hohotul de aur „ cã „ ministrul” îºi ºi fãcu apariþia pe „falezã”. Mai întâi la hotel, doar el îl plãtise, unde îi primi pe aspiranþii la un „ hohot” cu strângeri de mâini ºi cu paharul plin cu þuicã în mânã….

- Luaþi ,bãieþi, luaþi ! Cã „ ministrul” are grijã de voi, ºi-apoi hohotele nu le puteþi prinde decât încãlziþi, mãi !Hai, luaþi, serviþi-vã, cã e de la mine de acasã. Eu am fãcut-o bãieþi, eu cu mâinile mele de ministru….La liceul destinat a fi gazdã concurenþilor, „ ministrul” ieºi iar în faþã ºi nu scãpã ocazia, ca sã le aminteascã tuturor, cã el a pus prima cãrãmidã la construcþia acestuia ºi a avut grijã de el ca sã nu-ºi schimbe destinaþia de-a lungul anilor, cum se obiºnuia…

- Eu am gãsit terenul, eu am dat banii, pânã ºi schiþa am supervizat-o, oameni buni, ca sã reziste, cã eu unde pun mâna se cunoaºte… Eu sunt ministru, mã! Pe scena teatrului de stat, tocmai când se dãdeau în spectacol cei câþiva, care prinseserã câte un „ hohot” din mila incoruptibililor juraþi, „ ministrul” se strecurã  într-o pauzã ºi s ...